Trebuie să iau o poziţie în această privinţă. Pot autocolantele înlocui machiajul? De când am auzit de această tendinţă, nu mă pot gândi la altceva. M-am hotărât să testez autocolantele pe faţa mea şi să vă împărtăşesc experienţa şi opinia mea de blog.

Machiajul cu autocolante a acaparat Internetul ca o furtună!

Cele mai noi tendinţe pot fura inimile femeilor cu viteza luminii. Este suficient să apară pe podiumurile de modă sau să fie creat de un nume celebru şi devine imediat un succes. În ceea ce priveşte autocolantele de machiaj, popularitatea acestora are o sursă diferită şi este dificil de determinat cine a început acest nou trend. Este ca şi cum, la un moment dat, Instagramul meu a început să fie inundat de fotografii cu machiaje efectuate cu ajutorul autocolantelor. Aţi observat şi dumneavoastră asta?

Înapoi în copilărie?

Din punctul meu de vedere, ne un pic reîntoarcem în timp. Cu cel puţin câţiva ani (pentru unele persoane chiar zeci de ani). Înapoi în anii copilăriei când colectam cu pasiune autocolante, e.g. incluse în reviste. Le aplicam peste tot, inclusiv pe noi. A fost un timp când purtam cu mândrie o stea strălucitoare în colţul ochiului şi credeam că este cel mai frumos element decorativ din lume. Părinţii mei doar zâmbeau, dar eu eram încântată până la Lună şi înapoi. Şi, vreţi să ştiţi ceva? În prezent, acel machiaj ar fi perfect pentru această tendinţă. Prin urmare, fără să punem nicio întrebare, ne-am reîntors în anii copilăriei.

Machiajul cu autocolante. Ce trebuie să ştiţi despre acesta?

Poate fi o modalitate perfectă de a introduce ceva diversitate în machiaj sau de a-l înlocui complet. Când am testat autocolantele de machiaj, acestea au fost ca elemente suplimentare la machiajul obişnuit. Cu toate acestea, am observat şi machiaje extravagante, efectuate fără utilizarea produselor cosmetice. În orice caz, machiajul cu autocolante nu este pentru mine.

Autocolantele de machiaj pot avea multe forme diferite:

  • flori subtile sau zirconiu cubic aplicat de exemplu în colţul ochiului pentru a obţine un aspect mai proaspăt;
  • farduri de ochi aplicate la nivelul pleoapelor ca plasturi;
  • linii sau sprâncene decorative, adezive, realizate cu fineţe;
  • tatuaje ceva mai extravagante de machiaj, e.g. pe obraz.

Tendinţă de moment?

Admiratoarele machiajului cu autocolante spun că aplicarea sprâncenelor sau tuşului de ochi autocolant la nivelul pleoapelor nu durează atât de mult precum machiajul standard. Chiar şi persoanele care nu sunt familiarizate cu arta machiajului pot reuşi să îşi decoreze sprâncenele cu un autocolanz, iar dacă este aplicat strâmb, acesta poate fi imediat ajustat. În orice caz, după părerea mea, aceasta este doar o tendinţă de moment. Mai interesant este aspectul „lipsit de orice machiaj” decât decorarea întregii feţe cu autocolante. Nu spun că nu voi încerca niciodată această soluţie. Poate pentru festivalurile de vară când autocolantele par o idee perfectă. Oricum, cu siguranţă că nu-l voi folosi zilnic.

Autor: Bianca

Hei, sunt Bianca. O maniacă a filmelor care are o "latură orgolioasă" şi un punct sensibil pentru produse cosmetice şi noutăţi în lumea frumuseţii. Dacă şi tu te uiţi la ultimele episoade din Urzeala Tronurilor cu o mască de tratament facial - ai nimerit în locul potrivit! Vei găsi o mulţime de sfaturi, reţete pentru produse cosmetice de preparat acasă & ultimele trenduri must-know din medicina estetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *